Ce sunt granițele personale și cum poți crea granițe sănătoase?

 

⌚ Timp de citire: 14 min  ❃ de Cristina Revenco

În cultura în care trăim se discută prea puțin și se practică și mai puțin respectarea granițelor sau a limitelor personale. Una dintre cauze ar putea fi trecutul comunist, în care se încuraja dizolvarea individului în masă, în care totul era comun, în care se încuraja implicarea în ”treburile celuilalt”, iar rușinea, frica și vinovăția erau folosite preponderent în ”disciplinarea” societății.

Aceste lucruri, și multe altele, au lăsat sechele în inconștientul colectiv al celor de pe teritoriile post-sovietice.

Însă aceasta nu este singura cauză. Abilitatea de a recunoaște atât propriile granițe cât și granițele celorlalți ține de etapa de dezvoltare a fiecărei persoane în particular și este o muncă continuă de introspecție și conștientizare pe plan personal și interpersonal.

Așadar, ce sunt granițele/limitele personale?

Granița este ceva ce demarchează un anumit teritoriu de altul. Pe lângă asta, scopul lor este să protejeze integritatea unui teritoriu, obiect, ființe etc.

Pielea noastră este un exemplu coerent în acest sens. La un nivel foarte elementar, pielea ne marchează limitele fizice. Dacă pielea este rănită, integritatea corpului nostru este amenințată.

Același lucru se întâmplă și la un nivel celular. Celulele noastre își pot menține forma doar pentru că sunt conținute de membrana celulară. Creierul uman, la rândul său, este protejat de sânge și oase.

În aceeași ordine de idei, granițele personale, conform Wikipedia (în versiunea engleză), sunt

linii directoare, reguli sau limite pe care o persoană le creează pentru a defini modalități rezonabile, sigure și permise altor persoane în raport cu sinele și în legătură cu modul în care aceasta răspunde atunci când cineva va trece aceste limite. Ele sunt construite dintr-un amestec de concluzii, credințe, opinii, atitudini, experiențe din trecut și învățare socială.

Aceste granițe sunt ținute la locul lor de deciziile și acțiunile personale. Prin granițele/limitele stabilite, protejezi integritatea fiecărei zile ale tale, a energiei și psihicului tău, protejezi sănătatea relațiilor tale, precum și ceea ce este cu adevărat important pentru tine. Când îți încalci propriile limite sau lași pe altcineva să ți le încalce, ceea ce e important pentru integritatea ta fizica și psihologică riscă să se destrame.

Când limitele ne sunt încălcate simțim un disconfort, uneori chiar și durere, ca atunci când ne este rănită pielea de exemplu.

Limitele personale sunt acea voce care spune ”Mergi până aici, dar nu mai departe”. Când sunt utilizate corect, ele ne ajută să ne modificăm comportamentul sau relațiile, astfel încât să ne simțim sau să ne considerăm în siguranță. Iar noi trebuie să ne luăm obiceiul de a avea grijă de noi înșine înainte de a putea construi relații sănătoase cu ceilalți.

Limitele personale, la fel ca pielea, cresc și se schimbă o dată cu noi.

În dezvoltarea umană, abilitatea de a ne diferenția de ceilalți într-un mod armonios este absolut necesară. Ba mai mult, prezența unui Sine bine definit și a unor limite clare pot contribui la îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți. Chiar și în relațiile cele mai apropiate, limitele și un anumit grad de distanță sunt sănătoase și necesare.

Așa cum susținea Donald Winnicott,

capacitatea de a fi singur este fundamentul intimității; eliminarea completă a granițelor personale și negarea importanței vieții private produce doar o iluzie a intimității.

Când granițele noastre sunt suficient de complexe încât să putem aprecia, dar să nu fim depășiți de diferențele dintre noi înșine și ceilalți, înțelegem că sentimentele și dorințele noastre nu trebuie să se potrivească cu ale lor pentru a ne păstra coerența interioară. De exemplu, putem tolera cu mai multă ușurință o discrepanță între ceea ce altcineva dorește, așteaptă sau are nevoie de la noi și ceea ce ne simțim capabili să oferim; suntem capabili să ne luăm în considerare propriile nevoi și pe cele ale altora independent de ale noastre, deoarece suntem suficient de diferențiați să ne gestionăm singuri sentimentele.

Câteva semne că ai nevoie de granițe mai bune:

– Îți este greu să îi refuzi pe ceilalți chiar dacă nu ai resurse, timp, ești supraîncărcat cu activități sau ceea ce ți se cere să faci îți displace, îți provoacă disconfort;

-Te simți responsabil pentru starea de bine a celorlalți, vrei să le faci pe plac. Adesea accepți să faci ceva din cauza fricii, vinovăției, rușinii;

– Îți este frică să fii respins sau abandonat și ai face aproape orice ca să nu se întâmple asta;

– Ești ușor influențabil, nu știi cu adevărat ce ce îți dorești sau ai nevoie; nu ai un simț al Sinelui bine definit;

– Ai dificultăți în a te exprima în mod autentic;

– Simți că ceilalți nu te respectă;

– Ești deseori fie în rolul de victimă, fie în cel de agresor;

– Te afli în mod repetat în relații nesănătoase, unilaterale;

– Împărtășești excesiv de multe detalii despre viața ta, chiar și cu străinii;

– Te ”dizolvi” frecvent în persoanele care îți plac sau pe care le admiri, preiei din preferințele și personalitatea lor;

– Ești pasiv agresiv, ș.a.;

Cea mai bună metodă de a înțelege dacă ți s-a încălcat o graniță este să te raportezi la propriile tale emoții și nevoi. De obicei, corpul tău îți va semnala acest lucru cu ajutorul unor sentimente ca furia, frica, rușinea sau neputința.

Acestea sunt ca niște semnale personale de alarmă, care, dacă sunt înțelese corect, ne pot arăta că cineva se află mult prea aproape pentru propriul nostru confort, că își ia prea multe libertăți în ceea ce ne privește, că face asumpții greșite despre noi, ne invadează spațiul privat sau ne ignoră limitele. Mult prea adesea ignorăm sau reprimăm aceste emoții, ceea ce nu rezolvă problema pe termen lung și nu ne aduce ceea ce ne-am dori- recunoaștere, respect și asigurarea că nu ni se vor încălca limitele din nou.

Tipuri de încălcări ale granițelor personale

 

                                                                                                                                           

                                                                                                                                              

Cum să oprești violarea granițelor personale?

I. Cunoaște-te pe tine însuți și identifică-ți limitele. Ce ești gata să accepți, permiți altora și ce nu?

Un prim pas esențial este să identifici ce îți place și ce nu în raport cu alții. Ce îți provoacă o stare de siguranță și confort vs. ce îți provoacă neplăcere, disconfort, frică? Simți acele ”semnale de alarmă” despre care am menționat anterior? Sunt îndreptățite? Ce ești gata să accepți și unde nu ești dispus să faci compromisuri?

Nu există răspunsuri corecte sau greșite aici. Ceea ce e acceptabil pentru o persoană poate fi intolerabil pentru o alta. Faptul că nu ești gata să accepți ceva ce pentru o altă persoană nu reprezintă o problemă nu te face slab, prea sensibil, sau o persoană ”rea”.

Este doar limita ta, pe care ai dreptul să o setezi, pentru că tu ești singura persoană responsabilă de viața ta și singura autoritate care poate decide ce e mai bine pentru tine în acest moment.

Și deși unele lucruri pot varia de la o situație la alta, sau se pot schimba în timp, dacă ești conștient și atent la ceea ce simți, îți vei da seama în ce situații ți se încalcă limitele și cum ai vrea să fie lucrurile în schimb și mai ales, cum ai vrea să te simți.

Un alt element important este să te întrebi dacă există un echilibru între ceea ce oferi și ceea ce primești într-o anumită situație/ relație. Dacă există un dezechilibru, ar fi bine să te întrebi dacă asta îți dorești, dacă e o alegere conștientă și dacă da, în ce condiții faci asta?

II. Fii asertiv

-Cunoaște-ți drepturile asertive. Asertivitatea este abilitatea de a te exprima cu încredere, prin afirmarea unor lucruri fără nevoia de justificare, într-un mod lipsit de agresivitate.

Manuel J. Smith a elaborat o listă foarte utilă de drepturi asertive:

1. Ai dreptul să îți judeci singur propriul comportament, gândurile și emoțiile tale și să îți asumi consecințele pentru inițierea sau consecințele lor asupra ta.

2. Ai dreptul să nu oferi motive sau scuze pentru a-ți justifica comportamentul.

3. Ai dreptul să judeci, decizi dacă ești responsabil pentru a găsi soluții la problemele altor persoane.

4. Ai dreptul să te răzgândești.

5. Ai dreptul să faci greșeli și să îți asumi responsabilitatea pentru ele.

6. Ai dreptul să spui ”Nu știu”.

7. Ai dreptul să fii independent de bunăvoința altora. Altfel spus: nu ai nevoie de bunăvoința cuiva pentru a putea comunica în mod eficient și asertiv cu acea persoană.

8. Ai dreptul să fii irațional atunci când iei decizii.

9. Ai dreptul să spui ”Nu înțeleg”.

10. Ai dreptul să spui ”Nu îmi pasă”.

III. Spune nu:

Să spui nu poate fi dificil. Mai ales dacă ai fost educat să fii: un ”om bun”, un ”bun creștin” sau dacă stima ta de sine este legată de a fi plăcut de ceilalți, din a le fi util, din a evita conflictul și a menține ”pacea” în relații cu orice preț. Dacă ai fost învățat că nevoile altora sunt mai importante decât ale tale și că ceilalți, în special oamenii apropiați sau cei care au ”autoritate”, trebuie puși pe primul plan. Dacă ai fost învățat că nu contează ceea ce simți sau îți dorești, ci doar ceea ce ”trebuie făcut”. Să spui nu îți poate activa vinovăția, te poate face să te simți egoist, zgârcit ș,a.m.d

Așadar, cum să spui nu în acest context?

Spunând Nu.

Așa cum spune un citat frecvent vehiculat ”Nu este un enunț complet”. Sau, cum spune și dreptul asertiv nr.2, nu e nevoie să oferi explicații elaborate, sau să justifici de ce spui nu.

IV. Comunică-ți limitele clar și succint:

Într-o lume ideală, oamenii și-ar da seama că un anumit comportament al lor (sau lipsa lui) ne deranjează. În lumea în care trăim, lucrurile nu stau așa. Oamenii ne vor încălca limitele constant, în mod spontan sau intenționat. Noi suntem cei care putem face ceva în această privință și astfel le putem arăta cum dorim să fim tratați.

E foarte important în acest sens să poți vorbi despre limitele tale, în loc să tot acumulezi frustrări și să riști ca acestea să erupă într-un mod incontrolabil.

Cum poți vorbi despre limitele tale?
  • Poți spune simplu cum te simți și ce îți dorești folosind afirmații care încep sau se axează în jurul lui Eu sau Mie: ”Nu îmi place asta”; ”Nu vreau asta” etc. sau poți vorbi despre cum un anumit comportament te face să te simți. De ex:” De fiecare dată când faci X (poți aduce și exemple) mă simt în următorul fel_________” sau ”Situația aceasta mă face să mă simt___________”

Conform principiilor comunicării nonviolente, este important să îți împărtășești sentimentele și să ți le asumi fără să învinuiești cealaltă persoană.

După ce ai spus despre cum te simți sau ce îți dorești în acea situație, poți adauga și o cerere: ” Te rog să nu mai faci X”; sau ”Te rog, data viitoare să faci Y”/” Mi-ar plăcea să faci Y”; ” Am nevoie să________________”

  • Cererile pot fi create și după criteriul SMART. Astfel, ar fi bine ca acestea să fie Specifice, Măsurabile, orientate către Acțiune, Realiste și Relevante.
  • Începe (și eventual încheie) cu ceva pozitiv. Această abordare, numită și ”Metoda Sandwich” constă în prezentarea unui element critic sau ”negativ” în mijlocul a două elemente pozitive, pentru a preveni cealaltă persoană din a deveni defensivă. O altă interpretare a acestei tehnici este: Validarea celuilalt+ ceea ce dorim să transmitem celuilalt+ acțiunea pe care o cerem de la celălalt sau pe care o vom întreprinde noi.

Această metodă nu are ca scop să fim falși sau să-l ducem de nas pe celălalt. E important să fim conștienți și autentici în comunicare , ceea ce se aplică și în cazul acestei tehnici.

Exemple pentru utilizarea acestei metode: ”Apreciez discuțiile pe care le avem și sugestiile pe care mi le dai. Mi-ar prinde bine să am mai mult timp în liniște să mă gândesc la ce voi face. Voi reveni către tine când voi avea o imagine mai clară.”

Momentul în care comunici o limită poate fi o bună oportunitate pentru a începe o conversație despre subiectul menționat și a ajunge la un acord satisfăcător pentru ambele părți (dacă e posibil).

Ce facem în cazurile în care persoana continuă să ne încalce limitele și/ sau nu se poate ajunge la un compromis satisfăcător?

În primul caz, e important să continuăm să ne impunem limitele. Aici, este foarte utilă consevența. Dacă am enunțat o limită și sentimentele noastre față de limita impusă au rămas aceleași, trebuie să persistăm în a-i reaminti persoanei despre asta. Aici, o metodă utilă este tehnica discului stricat. Aceasta constă în repetiția aceleiași fraze (care transmite dorința sau nevoia noastră interlocutorului). Această metodă este în special utilă atunci când avem de-a face cu cineva care încearcă să ne ”împingă” limitele, sau să ne convingă de contrariul a ceea ce i-am spus. Așa cum am afirmat mai sus, limitele noastre nu trebuie să pară raționale în ochii cuiva, nu trebuie să aibă o logică, să fie înțelese de cealaltă persoană și nu este ceva ce trebuie să discutăm cu celălalt pentru a obține o aprobare.

Nu e nevoie să reacționăm la manipularea venită din partea celeilalte persoane, ci doar să repetăm calm ceea ce ne dorim.

În ultimă instanță, dacă cealaltă persoană continuă să fie intruzivă, putem face următoarele lucruri:

Facem o ultimă cerere, urmată de enunțarea consecințelor care vor veni odată cu nerespectarea limitelor: ”Aș vrea să îmi primesc banii înapoi pentru acest produs stricat. În caz contrar, mă voi adresa protecției consumatorului”; ” Aș vrea să încetezi să îmi spui ce să fac. În caz contrar voi fi nevoit/ă să rup legătura cu tine”

Suntem consecvenți în a face ceea ce am spus că vom face dacă limita nu ni se va respecta sau: oferim consecința promisă.

Plecăm din acea situație sau rupem relația cu acea persoană dacă, în urma unei introspecții, înțelegem că nu putem accepta nerespectarea limitei/limitelor enunțate și/sau nu se poate găsi un compromis, ca în cazul de mai sus. Implicăm autoritățile în măsură să rezolve conflictul, dacă e necesar și dacă natura abuzului o cere. E important să menționez aici că sunt situații extreme în care apelarea la autorități este pe primul loc de ex. atunci când limitele noastre fizice sunt încălcate în mod violent.

Asumă-ți faptul că unele persoane ar putea fi nemulțumite de noua ta abordare

Dacă a pune limite e ceva nou pentru tine sau ceva ce nu practicai mereu, așteaptă-te ca cei din jur să fie nemulțumiți de acest lucru. Este posibil ca unele persoane să se supere pe tine, să fie agresive sau să își exprime frustrarea în legătură cu faptul că ”te-ai schimbat” (nu mai ești atât de ușor de manipulat), că nu mai ești un ______la fel de bun ca înainte, că dacă ai ține la ei ai face X lucru.

Așa cum am evidențiat și mai devreme, e important să îți menții poziția, dacă desigur asta simți să faci. Nu renunța la limitele nou-impuse din frica de conflict, abandon, respingere, din vinovăție sau rușine. Acceptă faptul că s-ar putea să pierzi unele relații o dată ce vei începe să îți exprimi adevărul personal și că aceste pierderi vor fi spre binele tău.

În această privință, îi dau dreptate lui Brené Brown care afirmă că:

”A îndrăzni să punem limite este despre a avea curajul să ne iubim pe noi înșine, chiar dacă riscăm să-i dezamăgim pe ceilalți.”

De asemenea, e important să nu fii nici prea rigid în limitele pe care le impui, să nu trasezi anumite granițe care să te izoleze de cei din jur, care să ridice ziduri prea mari între tine și alții, care nu lasă loc intimității și creșterii. Limitele prea rigide sugerează mai degrabă o nevoie de a controla tot ce se întâmplă, o închidere față de ceilalți, față de schimbare, o supraprotecție care împiedică viața să curgă. Orice sistem are nevoie de existența unui schimb, ori prezența granițelor prea rigide împiedică asta.

În mod ideal, limitele/granițele personale nu sunt nici difuze (sau inexistente), nici prea rigide, ci flexibile. Limitele flexibile sunt cele în care persoana are suficient control asupra a ceea ce lasă să intre sau să țină afară, este rezistentă la contagiunea emoțională, manipularea psihologică și este dificil de exploatat. În relațiile în care sunt prezente granițele sănătoase, ambele părți se acceptă și se respectă una pe cealaltă. Acestea sunt caracterizate și printr-o atitudine de cooperare și altruism.

Închide