Eşti într-o relaţie cu o persoană imatură emoţional?

⌚ Timp de citire: 12 min  ❃ de Cristina Revenco

u toţii am avut cel puţin o relaţie importantă cu cineva imatur emoţional.

Poate că ai un prieten care îţi vorbeşte non-stop despre problemele lui, fără să-ţi acorde şi ţie acelaşi suport. Un părinte care te împinge să fii într-un fel anume, pentru a corespunde aşteptărilor sale. Un partener care izbucneşte în furie la cel mai mic semn de dezacord cu opinia lui. Sau un coleg care spune mereu că îşi va face partea lui în munca voastră de echipă dar nu o face niciodată.

Acestea sunt doar câteva exemple. E posibil ca în relaţiile tale, imaturitatea emoţională să se fi manifestat în alte moduri. Cu toate acestea, interacţiunea cu acele persoane te-a făcut să te simţi nevăzut, neauzit, neimportant sau insuficient.

Imaturitatea emoţională nu depinde de vârstă. Vârsta înaintată este doar în mod ideal un indicator al înţelepciunii. Aşa cum vom vedea în articolul de mai jos, sunt anumiţi factori care pot bloca dezvoltarea noastră psihologică şi, în lipsa dorinţei de a ne dezvolta autoreflecţia, precum şi a eforturilor de a ne schimba, putem rămâne (sau cel puţin, anumite părţi ale noastre rămân) la aceeaşi vârstă la care s-a produs ruptura, indiferent că avem 20, 40 sau 80 ani.

Am descris câteva caracteristici centrale ale persoanelor imature emoţional, pentru a te ajuta să le recunoşti. Cu cât mai multe bifează o persoană, cu atât mai imatură este.

Caracteristicile persoanelor imature emoţional:

Au o empatie scăzută şi sunt insensibile din punct de vedere emoţional

Atât empatia scăzută, precum şi evitarea împărtăşirii şi intimităţii emoţionale sunt caracteristici centrale ale persoanelor imature emoţional. Nefiind în contact cu sentimentele lor profunde, acestea trăiesc un fel de stare de orbie cu privire la modul în care îi fac să se simtă pe ceilalţi.

Empatia presupune abilitatea de a vedea şi a simţi stările emoţionale şi intenţiile celorlaţi din perspectiva lor. Această aptitudine presupune şi un efort de imaginaţie, numit şi mentalizare. Mentalizarea reprezintă abilitatea de a ne imagina că minţile altor oameni funcţionează diferit şi că aceştia au procese de gândire distincte de ale noastre.

Unele persoane imature emoţional pot fi capabile să înţeleagă cognitiv emoţiile celorlalţi, însă fără a rezona cu acestea şi fără a folosi această înţelegere pentru a aprofunda intimitatea emoţională în relaţiile lor.

Adesea, persoanele imature emoţional au crescut în medii în care nu le-a fost permis să-şi exploreze şi să îşi exprime emoţiile şi gândurile suficient de mult cât să-şi dezvolte un sentiment al sinelui puternic şi o identitate matură, distinctă de a părinţilor lor. Necunoscându-se pe sine suficient de bine, nu au învăţat nici să relaţioneze cu alţii la un nivel mai adânc. Această întrerupere în dezvoltarea lor personală a dat naştere unor slăbiciuni adiţionale pe care le vom explora în cele ce urmează.

Sunt de multe ori inconsistente şi contradictorii

În loc să aibă un simţ al sinelui bine integrat, oamenii imaturi emoţional sunt mai mult ca un amalgam de părţi împrumutate, multe dintre ele incompatibile. Pentru că a trebuit să reducă la tăcere anumite părţi importante din ei înşişi din frica faţă de reacţiile părinţilor lor, personalităţile lor s-au format în conglomerări izolate, neintegrate. Acest lucru explică reacţiile lor inconsistente şi emoţiile contradictorii, care îi fac atât de dificil de înţeles.

Această inconsistenţă se poate exprima prin faptul că un părinte sau un partener poate fi ba iubitor, ba detaşat emoţional, în funcţie de starea sa. Copiii sau partenerii lor pot simţi momente de conexiune trecătoare cu ei, neştiind când sau în ce condiţii părintele sau partenerul lor va fi disponibil emoţional din nou.

Acest lucru este numit de comportamentalişti recompensă intermitentă, ceea ce înseamnă că a obţine o recompensă pentru eforturile tale este posibil, însă destul de impredictibil. Cei mai mulţi oameni supuşi unui astfel de tratament persistă în încercarea de a obţine recompensa, ştiind că din când în când aceste eforturi sunt răsplătite. Momentele rare de întărire pozitivă accentuează starea de dependenţă emoţională faţă de celălalt, servind drept liant pentru relaţie.

A creşte cu un astfel de părinte poate submina sentimentul de securitate emoţională a copilului, precum şi stima sa de sine. Aceşti copii pot ajunge să creadă că schimbarea frecventă a stărilor părintelui este vina lor şi pot ajunge adulţi care să fie atraşi tocmai de persoane distante, inaccesibile, dificile, inconsistente, ca un mod de a repeta tiparul din copilărie.

Le este frică de emoţii

În copilărie, multe persoane imature emoţional au fost învăţate că exprimarea spontană a sentimentelor lor era ceva de care să se ruşineze. Până şi trăirea acestor emoţii era interzisă, uneori chiar pedepsită, ceea ce a dus la fobia lor faţă de afect.

Asociind trăirile lor profunde cu sentimentul de a fi inadecvat sau rău, au învăţat să le inhibe.

Astfel, energia care trebuia să le servească pentru creştere a fost canalizată spre suprimarea emoţiilor, instinctelor lor.

Au emoţii intense dar superficiale

Persoanele imature emoţional pot fi uşor copleşite de emoţii profunde, iar modul în care acestea îşi exprimă disconfortul este prin reactivitatea lor. În loc să simtă lucrurile în mod profund, reacţionează superficial.

Aceşti oameni pot fi foarte excitabili din punct de vedere emoţional, arătând un sentimentalism puternic. Pot fi chiar mişcaţi cu uşurinţă până la lacrimi. Adeseori au reacţii dispoporţionate faţă de lucruri, supărându-se sau izbucnind în furie din motive minore. Reactivitatea lor poate induce în eroare, dând impresia că sunt pasionali şi profund emotivi, însă modul lor de exprimare emoţională este mai mult o reacţie pasageră la ceea ce li se întâmplă pe moment, o reacţie adeseori dramatică însă lipsită de profunzime.

Îşi comunică emoţiile prin contagiune emoţională

Pentru că nu sunt conştiente de emoţiile lor şi nu au o abilitate prea bună de a le exprima, persoanele imature emoţional tind să se exprime prin contagiunea emoţională, făcându-i pe ceilalţi să simtă aceleaşi lucruri ca şi ei.

Acesta este un mod infantil de comunicare. Un copil care plânge până când un părinte îi va remarca distresul şi va lua acţiunile potrivite pentru a-l calma, face acest lucru pentru că aceasta este singura sa modalitate de a-şi exprima nevoile şi, în fond, de a supravieţui.

Adultul care, atunci când simte distres, ajunge să îşi supere copiii, partenerul, prietenii, colegii de muncă etc., îi manipulează astfel în a-i aduce să facă aproape orice ca să se simtă mai bine.

Ceilalţi ajung să se simtă responsabili pentru ceea ce simte persoana imatură.

Sunt lipsite de tact

Persoanele imature emoţional pot avea tendinţa de a spune tot ce le trece prin cap, fără a ţine cont de situaţie sau sentimentele celorlalţi. Acestea pot chiar afişa mândrie pentru lipsa lor de abilităţi interpersonale. Le putem auzi raţionalizându-şi răspunsurile impulsive şi insenzitive cu scuze de tipul “Spun doar adevărul”; “Spun doar ceea ce gândesc”; “Nu mă pot schimba”.

Dacă sunt confruntate cu faptul că nu întotdeauna a spune ceea ce crezi este potrivit sau că oamenii nu se pot maturiza fără a se schimba, acestea pot răspunde izbucnind în furie sau ignorându-l pe cel care îi confruntă ca fiind ridicol.

Sunt centrate pe sine şi comunicarea cu acestea e dificilă

Asemeni copiilor, persoanele imature emoţional sunt centrate pe sine, pe emoţiile, nevoile, dorinţele lor.

Relaţionarea cu acestea poate fi un efort constant pentru cei din jur, lăsându-i să se simtă ignoraţi, reduşi la tăcere, devalorizaţi.

Chiar şi în cazul persoanelor imature cu un comportament mai agreabil, se poate remarca faptul că acestea au un diapazon mai redus al atenţiei cu privire la interesele celorlalţi. Cei apropiaţi lor se pot afla în situaţia de a încearca timp de ani să se conecteze la ei, numai pentru a continua să se simtă invizibili şi neauziţi iar şi iar.

Comunicarea cu cei imaturi emoţional este adesea unilaterală, ei nefiind interesaţi de conversaţii reciproce, mutuale. Asemeni copiilor, ei vor să primească atenţia exclusivă a celorlalţi şi se aşteaptă ca toţi să fie la fel de interesaţi de ceea ce-i interesează pe ei.

În grupuri, persoanele imature emoţional sunt adesea şi cele care domină timpul şi dinamica grupului. Dacă ceilalţi oameni o permit, toată atenţia grupului se va îndrepta către acea persoană şi odată ce se întâmplă, atenţia grupului poate fi dificil de redirecţionat. Dacă alţi oameni primesc mai multă atenţie, acestea găsesc o modalitate de a atrage atenţia înapoi către sine întrerupându-i pe ceilalţi, făcând lucruri care să iasă în evidenţă, sau schimbând subiectul.

Atunci când niciuna dintre aceste tactici nu funcţionează, se pot retrage într-un mod evident, îşi pot afişa plictiseala sau pot comunica în alte moduri lipsa lor de implicare în ceea ce se întâmplă. Aceste comportamente le asigură faptul că vor rămâne în centrul atenţiei.

Această centrare excesivă pe propria persoană se manifestă şi prin aşteptarea pe care o au aceste persoane ca ceilalţi să le ghicească nevoile sau să le citească gândurile, fără a le declara explicit. Când acest lucru nu se întâmplă, nu vor ezita să îşi exprime nemulţumirea.

Au dificultăţi în a gândi conceptual

Emoţiile şi anxietatea intensă a celor imaturi emoţional le pot diminua abilitatea de a gândi la un nivel mai înalt, ceea ce presupune gruparea ideilor în categorii, gândirea în simboluri, gândirea despre propria lor gândire, precum şi generarea de noi insight-uri pornind de la ceea ce au trăit, învăţat anterior.

Fiind adeseori conduşi de emoţiile lor, gândirea de ordin mai înalt cedează sub presiunea stresului. Şi lipsa lor de auto-reflecţie vine de la această tendinţă de a regresa şi a pierde în mod temporar abilitatea de a gândi despre propria lor gândire. Când apare un subiect încărcat emoţional, mintea lor cade în bias-ul gândirii alb sau negru, care respinge complexitatea lucrurilor şi împiedică crearea de noi conexiuni la nivel mental.

Persoanele imature emoţional cu un nivel crescut de inteligenţă pot gândi în mod conceptual atâta timp cât cât nu se simt ameninţate. Obiectivitatea lor intelectuală este limitată la subiecte care nu îi activează din punct de vedere emoţional. Pentru cei apropiaţi lor, acest lucru poate crea confuzie: partenerul sau părintele inteligent şi perspicace poate manifesta dintr-odată îngustime a gândirii şi un comportament nerezonabil.

Folosesc intelectualizarea în mod excesiv

Un alt semn cognitiv al imaturităţii emoţionale este supraintelectualizarea şi dezvoltarea obsesiilor pentru anumite subiecte. Preocuparea lor vizavi de anumite idei îi distrage de la intimitatea emoţională. Ei pot discuta pe lung despre subiectele lor favorite, fără a stabili însă un contact autentic cu cealaltă persoană. Se simt mai confortabil dacă lucrurile rămân la un nivel impersonal şi intelectual.

Nu îşi asumă responsabilitatea pentru greşelile lor şi nu încearcă să repare relaţia

Orice relaţie trece prin dificultăţi şi provocări. Fiecare dintre noi răneşte, chiar şi fără să vrea, iar conflictele sunt şi ele fireşti. Ce contează este cum trecem prin situaţiile problematice şi ce eforturi facem pentru a ne reconecta cu celălalt şi a repara lucrurile. E nevoie de încredere şi maturitate să recunoaştem că am greşit şi să încercăm să îmbunătăţim situaţia.

Însă persoanele imature emoţional refuză să-şi înfrunte greşelile.

Astfel, cei aflaţi într-o relaţie cu o astfel de persoană tind să creadă că ei sunt cei vinovaţi şi mai mult de atât, că e ceva greşit cu ei atunci când continuă să se simtă răniţi.

Aceste persoane nu fac încercări de a repara relaţia cerându-şi scuze, nu încearcă să se revanşeze sau să schimbe relaţia în bine. De cele mai multe ori, ele se aşteaptă să fie iertate îndată, în lipsa oricărei procesări emoţionale, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mai mult de atât, îl învinuiesc pe celălalt pentru incapacitatea sa de a ierta. Ca şi cum durerea altora nu ar fi validă. În opinia lor, totul ar fi bine doar dacă ceilalţi şi-ar depăşi sentimentele cu privire la situaţiile neplăcute din trecut.

Evită angajamentele şi/ sau nu fac ceea ce spun că vor face

Am discutat mai sus despre cât de frustrant este să ne bazăm pe aceste persoane pentru împlinirea nevoilor noastre emoţionale şi relaţionale.

Acelaşi lucru poate fi valabil şi pentru situaţiile cotidiene, în care acestea promit că vor face tot felul de lucruri, ajung să nu le facă, eventual se scuză superficial şi apoi se supără când li se aminteşte de asta.

Acest lucru are legătură cu faptul că persoanele imature emoţional nu percep o conexiune temporală între acţiunile lor şi consecinţele ulterioare. Neavând un simţ al sinelui continuu ca şi nucleu al personalităţii lor, emoţiile sau stresul îi poate face să regreseze la un mod infantil de a percepe lucrurile, la o stare mentală în care momentele din timp sunt separate unele de altele.

Senzaţia de insecuritate în relaţia cu persoanele imature poate apărea şi din dificultatea acestora de a-şi lua anumite angajamente mai serioase. Fie, aşa cum am menţionat mai sus, este exprimată disponibilitatea lor de a face anumite lucruri, care rămâne doar la nivel afirmativ; fie acestea îşi manifestă deschis nedorinţa de a face ceva ce ar presupune mai multe eforturi şi deci, mai multe sacrificii ale dorinţelor lor. Ele pot evita anganjamentele: fie că e vorba de o relaţie romantică, de carieră sau orice alt domeniu. Alegerile lor gravitează în jurul nevoilor din prezent, iar planurile lor nu implică deseori viitorul pe termen lung.

Nu fac compromisuri

În lipsa unei abilităţi empatice bine dezvoltate, nu este o surpriză că aceste persoane nu fac compromisuri. Nefiind suficient de interesate de emoţiile, nevoile şi ideile celorlalţi, nu resimt compromisul ca pe o încercare pozitivă de a rezolva lucrurile, într-un mod care să ia în considerare şi să beneficieze ambele părţi. Ceea ce doresc este pe primul plan şi nu poate fi discutat.

 

Aşa cum ai putut vedea mai sus, imaturitatea emoţională se manifestă în moduri complexe. Sper ca lista cu criteriile de mai sus să te poată ajuta în recunoaşterea acestor persoane, iar într-un articol viitor vom discuta despre cum putem relaţiona mai eficient cu acestea, fără a ne lăsa prinşi în capcana încercării de a-i mulţumi constant.

Dacă ai identificat anumite din aceste caracteristici în ceea ce te priveşte, respiră adânc şi aminteşte-ţi de faptul că suntem cu toţii pe o cale a creşterii personale şi că e normal să existe lucruri pe care le putem îmbunătăţi. Diferenţa între cineva care se dezvoltă şi cineva care nu o face constă în faptul că cel dintâi are curajul de a privi înăuntrul său, de a face munca emoţională şi cognitivă necesară, precum şi paşii necesari schimbării. Să nu uităm că abilitatea de auto-reflecţie este esenţială pentru maturitatea emoţională şi că această abilitate se poate antrena.

Închide